Curiozități, întrebări, răspunsuri
Întrucât mulți jurnaliști îmi adresează în mod logic și inevitabil, anumite întrebări care se repetă la fiecare interviu sau apariție media, pentru a veni în sprijinul lor în munca de documentare și informare, cu privire la activitatea mea, voi formula câteva întrebări standard la care voi și răspunde un fel de Q&I.
- Care va fi prima decizie pe care o vei lua în calitate de Președinte al României?
Dacă nu vor fi alte urgențe constituționale de îndeplinit, necesare bunei funcționări a statului, cum ar fi consultări la Cotroceni pentru desemnarea unui nou prim ministru, sau necesitatea promulgării urgente a unei legi, emiterea vreunui decret de numire întro funcție publică care nu necesită amânare, prima decizie pe care o voi lua va fi aceea de a desecretiza toate cheltuielile efectuate de Administrația Prezidenșială din 1990 și până în prezent. De ce voi face acest lucru? Pentru a dovedi transparență totală în fața cetățenilor români în privința modului de cheltuire al banilor proveniți din taxele și impozitele românilor.
2. Unde veți face prima vizită externă?
Prima mea vizită externă în calitate de Președinte al României o voi face la Chișinău, chiar în prima zi de mandat, dacă programul îmi permite, pentru a demara în mod oficial cu autortitățile Republicii Moldova, procedurile de reunificare cu România. Îmi doresc ca în timpul mandatului meu de cinci ani, România să se reunească deplin cu Moldova și să nu se mai separe niciodată.
3. De ce candidezi a doua oară la funcția de Președinte al României?
Un răspuns sincer, scurt și direct ar fi: pentru că vreau să devin Președintele României. Însă răspunsul este mai complex și voi încerca să îl detaliez. Pentru a le oferi șansa tuturor românilor care cu adevărat vor altceva, celor care vor să meargă la vot de plăcere și cu bucurie să-și aleagă Președintele, să nu fie puși în situația ingrată de a-și anula votul, de a nu merge la vot sau de a vota ”răul cel mai mic”. Candidez din nou și cu speranța că am o șansă să mă fac auzit și să determin cât mai mulți români să se implice în viața publică și politică a României. candidez pentru a putea face o schimbare reală, pentru a ne da nouă o șansă tuturor.
4. Ce te recomandă pentru funcția de Președinte al României?
Pe lângă voce, talent și inteligență, :), glumesc, pentru că da trebuie să mai și glumim, am simțul umorului, iar oamenii care glumesc dovedesc că nu sunt prea rigizi și scorțoși. Să revenim însă la ”recomandare”. Primul lucru care mă recomandă este faptul că sunt extrem de sincer și onest. Nu am o agendă personală sau o agendă ascunsă în privința acestei candidaturi. Și mai presus de asta, fără falsă modestie, în comparație cu toți contracandidații mei, sunt de 1000 de ori mai uman, mai real, mai empatic și mai ancorat în realitatea din România, întrucât eu provin din rândurile oamenilor simpli, mulți și copleșiti de rutina și neajunsurile zilnice.
5. Cine se află în spatele tău? Al cui ești?
În spatele meu se află două lucruri: munca și ambiția. Nu se află nicio altă persoană, insitutție, sistem. Nu sunt omul potrivit pentru a fi marioneta cuiva, am suficientă mândrie pentru a nu fi preș și sunt suficient de ambițios, onest și independent încât să nu mă las cumpărat.
6. Ce fel de Președinte vei fi?
Voi fi Președintele pe care îl vor românii, astfel încât să fie mândri de Președintele lor. Să nu le fie rușine că-i reprezintă peste tot în lume. Să se încreadă în el atunci când ao o problemă și să fie convinși de faptul că nu-i va trata cu indiferență și superficialitate.
7. Crezi că ai puterea de a schimba ceva în România, din postura de Președinte?
Da, 100% da. Raportat la atribuțiile constituționale, Președintele României are extrem de multe atribuții și implicit putere, atât directă cât și indirectă. Trebuie doar să vrea să-și folosească puterena în sensul bun al cuvântului și doar în beneficul țării și al românilor.
8. Fiecare om are prețul său. Se spune că nu există un om incoruptibil? Care e ”prețul” lui Sebastian Popescu?
Posibil ca fiecare om să aibă prețul său în baza căruia se poate lăsa cumpărat pentru a comite o ilegalitate. Nu e însă și cazul meu. Am o mare calitate: nu am patima banilor. Eu nu mai accept de la propria mea mamă, nici măcar un leu, darămite să accept să primesc vreun ban, cadouă, serviciu ca să fac ce ar vrea acele persoane. Nu îmi plac banii, nu pun preț pe bani, ci pe oameni și singurul mod în care m-aș lăsa ”corupt”, ar fi un platou cu prăjituri. Sunt un mare pofticios al prăjiturilor. 🙂 Dar în schimbul unei prăjituri bune, dacă se poate și de casă, clar nu aș accepta să fiu ”cumpărat”.
9. Ce vei face dacă nu vei intra în turul dl doilea la prezidențiale? Cui vei da voturile?
Foarte des am primit această întrebare și de fiecare dată răspund la fel. Dacă nu voi intra în turul doi, voi merge la vot pe 8 decembrie și voi vota tot cu candidatul PNR, adică cu mine. Cum, scriind numele meu pe buletinul de vot și voi pune apoi ștampila votat. A nu se înțelege că acesta este îndemnul meu către români cu privire la opțiunea de vot pentru turul doi. Încă de la înființarea PNR am spus că atâta timp cât va exista acest partid, eu voi vota DOAR cu candidații PNR, indiferent de tipul de alegeri. De ce fac asta? Pentru că niciun alt partid nu ne-a susținut, promovat, ajutat și pe cale de consecință de ce să fac eu campanie altui partid/candidat? Cât privește întrebarea cu ”datul voturilor” din primul tur, în turul doi, mi se pare o întrebare atât de penibilă și jignitoare încât mă simt extrem de revoltat. În primul rând, eu nu am vren vot în buzunar și după ce-l primesc pot să dispun de el după bunul plac și îl pot dirija către vreun candidat. Înțeleg și exprimarea plastică cu ”datul voturilor”, dar nu sunt persoana care să facă așa ceva, de a cere celor care m-au votat să voteze cu X sau Y.. Eu nu sunt broker de voturi, nu sunt agentul altui candidat. Fiecare să lupte pentru propriile voturi, așa cum fac și eu. În concluzie, nu dau niciun vot nimănui că nu am cum și nici nu voi cere românilor care mă votează pe mine în primul tur, să voteze cu alt candidat.