Salut decizia Curții de Apel București de admitere a cererii PNR cu privire la sesizarea CCR în privința ordonanței de organizare a alegerilor prezidențiale din 2025

Decizia de astăzi a Curții de Apel București de a admite sesizarea Curții Constituționale privind articole-cheie din OUG 1/2025 și Legea 370/2004 este un semnal clar că democrația românească încă are mecanisme de apărare împotriva abuzurilor de sistem.

Este o primă victorie – simbolică și juridică – pentru Partidul Noua Românie și pentru toți cei care cred în alegeri corecte, echitabile și în respectarea pluralismului politic. Este inadmisibil ca formațiunile politice neparlamentare, care au candidați validați, să fie excluse din procesul electoral, așa cum s-a întâmplat prin constituirea ilegală a Birourilor Electorale Județene.

Prin decizia Curții, sunt puse sub semnul întrebării prevederi care contravin direct articolelor fundamentale din Constituție privind egalitatea în drepturi și participarea democratică a tuturor actorilor politici. Acest pas nu este doar despre Partidul Noua Românie – este despre dreptul fiecărui român de a alege și de a fi ales în condiții egale.

Deși solicitarea noastră de anulare a deciziei BEC a fost respinsă pe fond, vom continua lupta juridică prin exercitarea recursului, în termenul legal. Nu vom abandona niciun demers care poate conduce la restabilirea corectitudinii în organizarea alegerilor prezidențiale.

Partidul Noua Românie nu acceptă să fie tratat ca o formațiune de mâna a doua doar pentru că nu are reprezentare parlamentară. Nu ne vom pleca în fața unui sistem care încearcă, prin tertipuri legislative, să reducă pluralismul politic la un simulacru.

Ne vom bate până la capăt pentru ca fiecare candidat validat să aibă acces egal la competiția electorală, indiferent de culoarea politică sau de poziția în sondaje. România are nevoie de o reformă profundă a cadrului electoral, una care să pună cetățeanul în centrul procesului democratic, nu interesele partidelor mari.

Rămânem fermi în angajamentul nostru pentru o Românie dreaptă, deschisă și cu adevărat democratică.

Dr. Sebastian Popescu
Președintele Partidului Noua Românie
Candidat la alegerile prezidențiale din 2025

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

4 × five =